Trimite o ştire - Fii redactor

"cetăţeanul informat citeşte
                         Clujul necenzurat"
Telefonul cititorului:
(+4)0745.958.108
Publicitate  Redacţia  Contact
Clujul necenzurat - articole
      
» Cultura » Educatie
Breaking News/
  • Lifestyle
    • Monden
    • Beauty
    • Fashion
    • Make-up
    • Sanatate
    • Horoscop
    • Arta culinara
Ştiri externe Evenimente Sport
Concurs
Ziarul tipărit


Logare



Categorii
Cultura [9]
Educatie [10]
Arta [1]


Sondaje
Evaluează site-ul
Total răspunsuri: 43


Parteneri:
  • Creeaza un site
  • Jocuri online gratuite
  • Masa te de lucru
  • Videouri educative
  • Pagina fanilor Ucoz
  • Director Romanesc


  • Bine aţi venit, Vizitator · RSS 28-Martie-2024, 10:52 AM
    Principală » Articole » Cultura » Educatie

    Școala altfel...

    O profesoară de limba română, pe numele ei ,Ene Ionela şi-a pus talentul în valoare prin poezia de mai jos,care deja a făcut-o celebră în rândul elevilor ei şi nu numai, poezie cu note comice, care prezintă sistemul de învăţământ şi mai ales munca de cadru didactic ca fiind o muncă cu adevarat istovitoare,însa ce o face cu adevărat o poezie specială, este faptul că este prezentată toată această muncă în învăţământ  într-o manieră comică.

    Școala altfel...

    De-abia am prididit să fac
    Planificări - o droaie,
    Că vin, din urmă, la atac,
    Ședințe ca o ploaie!

    Ieri am avut C.P., iar azi
    Ședință cu părinții,
    Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
    Să mă ferească sfinții!

    Peste trei zile voi ave,
    C-așa-i acum poruncă,
    Prea-minunatul C.C.E.,
    Și-alte ședințe încă.

    Și ca să-mi fie foarte clar
    C-am misie-ntre misii, 
    Fac parte - ca misionar -
    Din treizeci de comisii!

    Număr absențe, raportez,
    Săptămânal de-acuma.
    Excursii - le organizez,
    Serbări - una și una!

    Sesiunea de comunicări
    Și cea de referate,
    Concursuri, baluri, adunări
    Tot eu le fac pe toate... 

    Pornesc spre casă șchiopătând
    De-atâta aiureală,
    Se-aud ectenii de comând
    Când plec de lângă școală.

    Că rostul ni l-au resetat
    Nebunii și cretinii.
    Au smuls din holdă grâu curat
    Și pun în loc... ciulinii.

    E noapte, stelele lucesc
    Și bate-un vânt iernatic.
    Sunt încă trează şi muncesc,
    La un proiect didactic.

    Mai fac statistici şi printez,
    Scriu zeci de protocoale.
    Aşa se vede că lucrez -
    În rest, sunt vorbe goale.

    Afară-i frig, în casă frig -
    Că n-am bani de căldură,
    Și-mi vine, uite-așa, să strig,
    Să-mi dau drumul la gură!

    C-am înțeles: de ani întregi
    Reforma-i ca sminteala,
    Așa e când promulgă legi
    Cine urăște școala.

    Mai am de corectat lucrări,
    Și zeci de portofolii,
    Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
    Un șal mâncat de molii.

    Adorm, într-un târziu, frumos,
    Cu capul pe o mapă.
    Visez cât am ajuns de... jos,
    Pentru trei lei drept plată.

    Tresar în somn, că am uitat
    Să pun în opt dosare
    Dovezi de parteneriat
    Și de colaborare.

    Și mă trezesc în zori de zi,
    Ca dintr-un joc de iele,
    Înmormântată în hârtii,
    Dosare, dosărele...

    Și, vai de capul meu, uitai
    Să fac o socoteală
    Cu note mici și mai dihai
    La cea mai cea scorneală:

    Îi zice într-un fel măreț -
    Testare inițială” -
    Un fel de măr, dar pădureț,
    O nouă abureală.

    Și plan remedial mai am
    Să fac până-n amiază.
    Că am și ore până-atunci -
    Asta nu mai contează!

    Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
    Nu-i timp de consolare,
    Că vine, mâine, ARACIP
    Comisia-teroare.

    Și o să ia la scotocit
    Toată maculatura
    Ce tinde către infinit,
    Sporind harababura...

    Și vin, cu rostul lor ”sublim”,
    Iar când or bate-n poartă,
    Pe loc ne-or cere să vorbim
    Limba română... moartă!

    Că-i alta limba, la dosar,
    Decât e limba vie.
    Școlarul nu mai e școlar,
    E... ”educabil”. Fie!

    Și ca să fie pe deplin
    Reforma - făcătură,
    Poruncă nouă mai primim
    Spre nouă-nvățătură:

    ”Când educabilul ți-o da,
    Cu sete,-un pumn în gură,
    Tu să-i explici, cu glas duios,
    Că-i rea apucătură.

    N-ai voie să-i vorbești răstit,
    Necum să-i tragi o palmă,
    Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
    Cu fața cât mai calmă!”
                                                                            
                                                                                                                                                   
                                                                                         Daiana Gadalean

    Categorie: Educatie | Adăugat de: KissRenaldo (25-Ianuarie-2012)
    Vizualizări: 878 | Rating: 5.0/1
    Total comentarii : 0
    dth="95%" cellspacing="1" cellpadding="2" class="commTable">
    Prenume *:
    Email:
    Cod *:
    Home
    dfghjkl;
    Social | Politic | Cultural | Lifestyle | Administraţie | Ştiri externe | Evenimente | Sport | Din judeţ culese | Utile | Concurs
               

    Redacţia:

    Editor:    Intrp. Indiv. Kiss Renaldo Rudolf Ioan
    Adresa:   str. Cezar Baltag, nr.25/mansardă (vezi harta aici)

    Contact:

    Email:     redactia@clujulnecenzurat.info
    Telefon:  (+40) 745.958.108

    Cod identificare:

    ISSN:    2247-9538
    ISSN-L: 2247-9538

    Clujul necenzurat@2011-2024 | Toate drepturile rezervate
    Creaţi un website gratuit prin uCoz